“Și de ce porți ochelari? Sunt de formă sau?…” Eram la o reuniune de familie, acasă de Paște. Îmi aduc aminte zgomotul tacâmurilor de la masă care îmi zgârâiau timpanele.
Am încercat să le explic alor mei prin ce trec, dar fără să îi fac să se îngrijoreze. Mama îmi spunea că tot ce trebuie să fac este să mă iau în mâini. Probabil, dar nu știam cum. Nu știam cum să mă dezobișnuiesc să intru pe toate forumurile medicale unde să caut din nou toate simptomele pe care le aveam. Cel mai mult îmi era frică de bolile autoimune. Le știam pe de rost deja.
Într-o seară am avut un junghi ciudat în partea stângă a pieptului, de câteva secunde. Era trecut de miezul nopții, mi s-a făcut frică și m-a cuprins un tremur care culmea mi-a afectat doar jumate din corp. Prea mult cortizol, se pare.
Dureri cervicale nu dispăreau, nu puteam să îmi țin capul fără să îl sprijin de ceva. După ce am venit de acasă am mai făcut un RMN, cervical de data asta. Perfect sănătoasă, totul în limite normale. Desigur! Doar o radiografie parcă arăta ceva-ceva acolo.
Diagnostic: început de spondiloză cervicală. Posibile simptome: dureri cervicale, tinitus, vedere încețoșată, amorțeli ale degetelor (deoarece anume în zona cervicală sunt concentrați toți nervii ce răspund de organele de mai sus).
Da, începuse să îmi amorțească și doua degete de la mâna stângă, cel mic și inelarul. Asta până mi-am dat seama că mă sprijin prea mult în cot și probabil că mi-am sensibilizat nervul.
Altfel, încă mergeam la psiholog, încă îmi era frică să râmân singură, sensibilitate la lumină și la zgomote, tinitus, somn prost, dureri cervicale, uneori tremur ale piciorului, piele de găină, uneori împunsături în anumite zone ale corpului, vedere încețoșată (nu vedeam prea bine la depărtare), oboseală extremă, lipsă de rezistență la efort, senzație de greutate a corpului, dureri de cap pentru care încă nu luam medicație.
Reusișem să îmi îmbunătățesc calitatea somnului cu niște ceai de valeriană care a funcționat o perioadă lungă de timp, deși ceaiul chiar miroase a picioare nespălate.
Iar odată, după ce am luat o jumate de ibuprofen, îmi dispăruse durerea de cap pentru vreo cinzi zile. Era și o durere mai neobișnuită, mă durea în vârful capului și probabil că aveam o durere de tensiune (fără legătură cu tensiunea arterială). Găsisem pe un site în engleză că astfel de dureri pot apărea în cazul problemelor cu coloana cervicală. Checked!
În mai, după purtat ochelari timp de trei săptămâni m-am pomenit într-o zi cu o durere de ochi intensă. Efectiv nu îi puteam ține deschiși. Într-o zi, în timp ce eram în metrou, mi-am dat jos ochelarii și mi-am dat seama că văd bine și fără ei.
M-am reîntors le oftalmolog. I-am spus că mă dor ochii. Era șase seara, eram ultimul pacient și medicul era cam grăbit să plece acasă. Și-a dat seama că trebuie să îmi fac un examen oftalmologic cu picături, ceea ce nu mi s-a făcut de prima dată. “De ce nu ai venit mai devreme? O să stăm o grămadă aici!” mi-a zis supărată. Da, pentru că o astfel de examinare trebuia să dureze în jur de 20 de minute. M-am simțit ca ultimul om, ce vină aveam eu că eram ultimul pacient?
După cele 20 de minute mi-a făcut din nou refractometrie. După felul în care s-a schimbat la față am înțeles că ceva nu e ok. “Știi, nu cred că trebuie să porți ochelari. Vederea ta este foarte bună. Ai avea un -0,25, dar la nivelul acesta nu ai nevoie de ochelari”, mi-a zis atent, cu o voce caldă. Înțelesese că mi-a prescris aiurea să port ochelari.
Eram nervoasă, dar și fericită. Nu mai trebuie să port ochelari, asta înseamnă că nu mi se deteriorează vederea. Am fost atât de obosită încât nu mai vedea bine. Asta se poate întâmpla, încercați să dormiți prost mai multe zile la rând apoi să citiți ceva de la depărtare.
În scurt timp am fost la al doilea oftalmolog care mi-a confirmat că nu am nevoie de ochelari.
Era deja luna iunie când realizam că în curând urma să rămân singură în garsonieră, sora mea urma să termine facultatea și să plece acasă. Ceea ce nu știam era că urma să rămân și fără prietenul meu de atunci. Și că decizia urma să îmi aparțină.
Continuarea aici
https://dupa25.wordpress.com/2018/11/29/in-and-out-povestea-unei-anxietati-6/