[In and Out] Povestea unei anxietăți (4)

Într-o seară mergeam cu sora mea spre casă. Ne-am apucat să citim ceva de pe un billboard. Se pare că începeam să văd prost pentru că înțelegeam că nu văd să citesc ceea ce vede și ea. În câteva zile aveam deja ochelari de vedere, era februarie. Greșeala a fost că primisem diagnosticul într-un magazin de ochelari, nu de la un medic specialist.

În martie, într-o zi în care am avut mai mult soare decât de obicei, am constatat că am dezvoltat fotosensibilitate și nu mai puteam ține ochii deschiși dacă era prea multă lumină. Apoi am observat că mă aud și mă deranjează așa zisele sunete albe, care în mod obișnuit nu sunt auzite sau dacă sunt auzite, te calmează. Mă deranja de fapt orice fel de gălăgie: prea mult râs, prea mult strigat, taste de calculator, mașini, claxoane. Nu puteam dormi noaptea pentru că auzeam absolut tot ce făcea vecinul de sus, auzeam cu intră în casă, cum trântește ușile, îi auzeam televizorul. Devenisem foarte nervoasă.

Și iată-mă din nou așteptând pe holul unei clinici private. De data asta, la ORL. Ajung în cabinet. Medicul îmi face anamneza. Și pentru prima dată după mult timp mi se pare că omul ăsta înțelege prin ce trec și că, culmea, are și chiar o soluție. Diagnostic: rinită cronică.

Pentru prima dată întâlneam cuvântul “cronic”. Oare urma să mor? Ce înseamnă cronic ăsta?

cronic, ~ă a 1 (Medd. boli, îoc acut) Care durează mult. 2 Care se prelungește mult și nu se vindecă ușor.

Explicația medicului a fost simplă:  nu mai respiri bine, te-ai obișnuit așa, nasul tău e înfundat, spre urmare nu ajunge destul oxigen la creier. De aici și amețelile și slăiciunile.

Așteptam autobuzul în stație și îmi venea să urlu…de bucurie. Nu sunt nebună!

Apoi am ajuns la oftalmolog care mi-a făcut și el unele investigații, mi-a confirmat că trebuie să port ochelari și că miopii pot dezvolta fotosensibilitate.

Într-o seară pe când stăteam acasă am observat că sunetul care credeam că vine de la frigider venea de fapt din… interiorul mine. Bun, puneam pe lista și tinitusul mai nou.

De Paște am plecat acasă unde am avut primul junghi în piept și am crezut că fac atac de cord…

https://dupa25.wordpress.com/2018/11/06/in-and-out-povestea-unei-anxietati-5/

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s